Manifestări cultural-artistice de Ziua Copilului în Arhiepiscopia Dunării de Jos

0
228

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, de Ziua Internațională a Copilului, mulţi copii şi tineri au avut prilejul de a participa la diverse activități şi manifestări creative și recreative în cadrul cărora au fost prezentate talentele şi abilităţile dobândite de copii la cursurile cu specific tradiţional românesc.

În seara zilei 31 mai, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi-a deschis porţile larg pentru a-i primi pe cei mici, dar şi pe părinţii, bunicii şi îndrumătorii lor, care se ocupă, zi de de zi, de creşterea şi educarea acestor vlăstare, cât mai frumos şi mai sănătos posibil.

În cadrul acestei manifestări cultural-educative şi artistice, Ansamblurile folclorice gălăţene de cântece şi dansuri tradiţionale româneşti „Doiniţa Covurluiului”, ”Dor de tei” – junior din cadrul Şcolii de dans ”Tăbuş” şi ”Flori dunărene” al Şcolii Gimnaziale ”Unirea” din comuna Braniştea, judeţul Galaţi, au pus în scenă prin cânt, dans şi voie bună tradiţiile şi obiceiurile zonei Dunării de Jos.

La eveniment a fost prezent chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpresfinţitul Părinte Casian, cei mici bucurându-se de atenţia deosebită şi dragostea celor din jur.

După momentele artistice din grădina muzeului, ierarhul Dunării de Jos a transmis celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru frumoasele activităţi cu specific tradiţional românesc, a rostit rugăciuni împreună cu cei mici şi le-a oferit tuturor daruri.

Plini de bucurie de prezența în mijlocul lor a Părintelui Arhiepiscop aceştia au simțit nevoia de a interacționa şi de a socializa, dar și de a-i mulţumi pentru darurile oferite.

Ziua de 1 iunie este un moment premergător pentru următoarele manifestări educaţionale, misionare şi social-filantropice care se vor desfăşura în Arhiepiscopia Dunării de Jos în perioada următoare cu ocazia Duminicii Părinţilor şi Copiilor şi a pelerinajului tinerilor de la Mănăstirea Buciumeni, de Sărbătoarea Sfintei Treimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.