Avocata Andreea Anamaria Naggar a fost numită în funcția de prefect al județului Galați. Numirea s-a făcut joi, prin hotărâre de Guvern. Noul prefect va depune jurământul astăzi.
Funcția de prefect al județului Galați rămăsese vacantă după ce, pe 2 aprilie, Claudiu Gavril a demisionat pentru a candida la funcția de primar al Municipiului Tecuci.
Andreea Naggar are 37 de ani și, până ieri, a fost secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În 2016 și 2020, Naggar a fost aleasă consilier județean pe listele PSD Galați. În 2022, a demisionat din Consiliul Județean Galați pentru a ocupa funcția de secretar de stat.