Mica Unire, sărbătorită în ie tradiţională

0
1888

Miercuri, 24 ianuarie 2018, gălăţenii sunt invitaţi să sărbătorească Mica Unire, în holul Universităţii Dunărea de Jos (str. Domnească nr. 47), eveniment ce va fi marcat printr-o prezentare de excepție, o paradă deosebită în România, a 100 de costume populare autentice cu vechime cuprinsă între 70 și 140 de ani din colecția etnografică Flori de ie, din toate zonele etnografice ale României.

Parada va avea loc la inițiativa Asociației „IUBESC GALAȚIUL”, în parteneriat cu Flori de ie, Patronatul Femeilor din Meșteșugărit, Primăria, Consiliul Judeţean şi Prefectura Galați, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Brândușa Bordeianu Make-up Artiști, Clubul Studenților Basarabeni şi Bucovineni. “Cele 100 de fete măiastre din România și Moldova vor defila pe ritmuri de odinioară, vor readuce la viață și vor imortaliza clipa prin poveștile noastre legendare, 100 de fete frumoase grație mâinilor fermecate ale Brândușa Bordeianu Make-up Artist vor pluti pe ritmuri de muzică românescă. Prezentarea evenimentului precum și a costumelor, detaliile etnografice și poveștile acestora vor fi prezentare de către Laura Cristiana Hulubei de la Iasi TV Life!
Toate aceste mărturii le vom scrie cu dragoste și cu entuziasm și le vom așeza în biografia acestui proiect minunat: ,,Flori de ie”.
Astfel, dorim să redescoperim frumusețea portului popular românesc într-un mod autentic printr-un eveniment aparte. Intrarea este liberă!
Vă mulțumim și vă așteptăm!”, spun organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.