Pentru a preveni abandonul deșeurilor, Serviciul Public Ecosal vine în sprijinul gălățenilor și reamintește de existența a două puncte verzi de colectare destinate în exclusivitate persoanelor fizice, unde cetățenii pot depune, prin aport voluntar.
Punctele sunt situate după cum urmează: unul în Micro 13B – strada Drumul Viilor nr. 1, celălalt pe strada Etna nr. 29, unde pot fi predate deșeuri reciclabile (ambalaje plastic, hârtie /carton, sticlă, metal), deşeuri electrice şi electronice (aparate electrocasnice, becuri, neoane), deșeuri voluminoase, deșeuri vegetale (rezultate din întreținerea grădinilor) și deșeuri de moloz rezultate din amenajarea locuințelor în limita a 2 mc/an.
„Deșeurile rezultate în urma amenajării locuinței pot fi transportate la punctele menționate anterior, iar în cazul în care persoana nu dispune de mijloc de transport poate suna la dispecerat, la numărul de telefon 0236 312 282, și putem oferi acest serviciu contracost”, informează conducerea Ecosal.
Programul celor două puncte verzi este următorul:
- Punct verde Micro 13B
Adresa: Str. Drumul Viilor nr. 1
Program:
Luni – Sâmbătă: ora 8.00 – 16.00
Duminică: ora 8.00 – 12.00
- Punct verde Etna
Adresa: Str. Etna nr. 29
Program: Luni – Vineri ora 8.00 – 16.00
Câteva reguli ce trebuie respectate pentru acceptarea deșeurilor la aceste centre:
- Crengile trebuie să fie tăiate la o dimensiune nu mai mare de 50 cm şi legate în mănunchi, iar frunzele şi iarba trebuie să fie depozitate în saci.
- Deşeurile voluminoase de uz casnic precum piesele de mobilier trebuie demontate sau dezasamblate.
- Deşeurile din construcții provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară sau exterioară a acestora, care sunt acceptate: amestecuri de beton, cărămizi, țigle și obiecte sanitare ceramice. Acestea trebuie depozitate în saci rezistenţi precum cei de rafie. Deșeurile din construcții care se pot depune exclud cele precum polistiren, poliuretan, vată minerală şi bazaltică. Sacii care vor conține deșeurilor menționate anterior nu vor fi primiți de centre.
- Cartonul provenit de la ambalaje trebuie să fie curat, uscat, pliat, turtit sau strivit pentru a ocupa un volum cât mai mic.
- Pentru depunerea deșeurilor este necesară prezentarea unui document de identitate în vederea verificării cantităților maxime permise.
„Abandonul și eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, în acest scop, este interzisă și constituie contravenție care se sancționează conform prevederilor OUG 92/2021”, precizează reprezentanții Ecosal.