De marți seară, Ecosal a început o nouă etapă de dezinsecție și, până vineri inclusiv, acționează în întreg orașul pentru combaterea țânțarilor și altor insecte dăunătoare. Echipele Serviciului Public Ecosal intervin în intervalul orar 22.00-6.00, utilizând substanțele Solfac Combi MAXX și Solfac Trio EC 140 NF – insecticid piretroid concentrat, cu echipamente de tip generator ULV și termonebulizator.
„Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a acțiunii”, transmite Compartimentul de Presă al Primăriei.