Concert vocal-simfonic la Muzeul eparhial

0
565

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost, duminică, gazda concertului vocal-simfonic intitulat sugestiv ”Rapsodia Dunării”.
Evenimentul cultural-artistic a fost dedicat Zilei Internaţionale a Dunării şi este rodul
unei frumoase şi tradiţionale cooperări dintre Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii
Creştine de la Dunărea de Jos şi Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard“
din Galaţi.
Concertul s-a desfăşurat în cadrul natural din Parcul Muzeului eparhial şi a fost susţinut de
orchestra simfonică, corul şi baletul Teatrului liric gălăţean, sub bagheta maestrului Eugen
Dan Drăgoi.
La eveniment, a fost prezent şi chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian,
care a adresat un cuvânt de mulţumire şi de apreciere pentru această manifestare culturală de excepţie desfăşurată în spaţiul generos şi primitor al Muzeului eparhial, numit cu acest prilej de către Înaltpreasfinţia Sa ”o catedrală a muzicii de calitate”.
Artiştii gălăţeni au interpretat piese muzicale românești și universale, creaţii ale unor
compozitori din ţări dunărene precum Austria, Ungaria şi România.
Andreea Bucur, Lăcrămioara Crihană, Lorena Mărginean, Silvia-Alice Niță, arhidiaconul
Florin Bobei, Constantin Lupu, Adrian Mărginean, Tudorel State şi Valentin Vasopol,
susţinuţi de orchestra, corul şi baletul teatrului, sunt cei care au dat viaţă unor arii din operete de Iosif Ivanovici, Gherase Dendrino, George Grigoriu, Florin Comişel, Eugen Dan Drăgoi.
Armoniile vieneze celebre, dar şi ritmurile specifice româneşti, au creat legături spirituale
unice între culturi diferite, aşezate pe malul celui mai cosmopolit fluviu, Dunărea.
Programul serii a cuprins şi coregrafii pregătite cu profesionalism de maestrul de balet,
Gabriela Gegea.
Sonorităţile deosebite şi interpretările abordate de către artiștii prezenți au produs adevărate stări de bucurie şi de înălţare sufletească.
Concertul s-a bucurat de un real succes, sutele de gălăţeni prezenţi la eveniment apreciind
prestaţiile de excepţie ale artiștilor.
La final, publicul impresionat de interpretarea muzicală a pieselor din concert a răsplătit
prestaţia artiştilor cu îndelungate ropote de aplauze.
Prin acest concert-spectacol, Teatrul muzical din Galaţi îşi încheie stagiunea lirică 2021-
2022.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.