Vernisaj la Muzeul de Artă Vizuală

0
315

Muzeul de Artă Vizuală din Galați invită publicul să viziteze începând cu data de 16 iunie 2021, ora 18:00, expoziția personală de pictură a artistei Florentina Otari.

,,Expoziția propune o incursiune în creația recentă a Florentinei Otari. Demersul său artistic urmărește formele geometrice într-o abordare abstractă, minimalistă, lucrările făcând apel la resorturi interioare ale privitorului, provocând contemplarea. Cum însăși artista afirmă, în lucrări întâlnim tandemul continuu dintre vizibil și invizibil, alternanța dintre manifestare și lipsa acesteia, culoare și non-culoare. Non-obiectualitatea practicii artistice pornește de la necesitatea interioară de esențializare. Pentru Florentina Otari, aspectul meditativ este punctul de plecare, căutând sincronia dintre forma repetitivă și fond, printr-un set de transformări și reformulări ale acestei perechi. Apariția și dispariția sunt dictate de estompările graduale ale culorii, degradeuri prin intermediul cărora sunt subliniate straturile fizice, organice și psihice ale creației artistei. Într-o cultură înecată de asociativitatea figurativității prin volumul enorm al imaginilor descriptive, arta Florentinei Otari este acompaniată de discursul reductibilității, păstrând totodată angajamentul sensibilității. Selecția de lucrări provine din cele două serii, Inside Stillness și Dynamic Stillness, serii cu predilecție pentru oscilația dintre plin și gol, vizibil și invizibil, interior și exterior. Orizontalele și verticalele, formele geometrice primare și degradeurile creează un ritual al repetiției în pictura artistei. Apelează la grile, aparente monocromii, câmpuri ample de culoare, colări și serializări, rezultând astfel balansul în compozițiile sale prin relația dialectică dintre formă și spațiu.”(muzeograf Cristiana Culiță)

,,Am fost întotdeauna atrasă de soluțiile care întruchipează simplitatea ca o cale spre chintesența lucrurilor. La fel cum lucrez cu mine însămi, încercând să scap de tot ce nu este absolut necesar, lăsând loc clarității minții — o condiție necesară pentru a atinge esența —, picturile mele sunt „curățate”, simplificate, reduse la părțile fundamentale, reflectând convingerea că dincolo de haosul aparent există ordine.”(Florentina Otari)

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen − 11 =