Sediul Ambulanței din Tecuci, renovat cu bani europeni

0
368
Investiția importantă pentru sistemul de sănătate din Tecuci a fost aprobată astăzi, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Galați.
Clădirea în care funcționează Ambulanța Tecuci, veche de aproximativ 70 de ani, va intra într-un amplu proces de renovare energetică, în cadrul unei investiții de 2,9 milioane de lei.
Potrivit proiectului conceput de CJ Galați:
se vor face lucrări de reparații, refacere și reconfigurare necesare pentru creșterea performanței energetice,
vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile : panouri solare/pompe de căldură
vor fi reabilitate şi modernizate sistemele electrice și de iluminat
se vor lua măsuri necesare pentru a asigura protecția împotriva incendiilor
– se vor implementa măsuri necesare pentru asigurarea rezistenței și stabilității construcției.
Sediul Ambulanței din Tecuci se află într-o clădire cu un singur etaj, cu o suprafață desfășurată de peste 360 de metri pătrați, la care nu s-a mai intervenit de zeci de ani.
Proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.