Oțelul Galați a încheiat cantonamentul montan. Pe 22 ianuarie are programat primul meci din 2024 în Superliga

0
411

Lotul Oțelului s-a întors din cantonamentul montan pe care l-a făcut la Vatra Dornei. Înainte de a reveni în Galați, băieții lui Dorinel Munteanu au jucat un meci amical, duminică, în compania lui FC Botoșani.

Meciul disputat la Botoșani s-a încheiat cu scorul de 1-1, stabilit încă din prima parte a primei reprize, când echipa gazdă a deschis scorul în minutul 9, iar Oțelul a egalat în minutul 13, grație reușitei lui Frederic Maciel.

”Un test util. Foarte util. A fost un ritm ridicat al jocului, am controlat jocul atât în prima, cât și în a doua repriză. Din păcate s-a terminat 1-1, am mai avut ocazii, dar așa sunt meciurile de pregătire.

Mai avem o săptămână până la meciul cu Voluntariul, sper ca prospețimea noastră să fie și mai mare. Mergem cu foarte mare încredere să abordăm cele 9 meciuri ce mai sunt de jucat, 27 de puncte puse în joc, să putem să ne atingem obiectivul”, a declarat Dorinel Munteanu la finalul amicalului cu FC Botoșani.

Lunea viitoare, pe 22 ianuarie, de la ora 17.00, Oțelul are meci în deplasare, în Superliga, cu FC Voluntari. Pe 27 ianuarie, tot de la ora 17.00, Oțelul va susține primul meci oficial din 2024 pe teren propriu. Adversară îi va fi Petrolul Ploiești.

Foto: Oțelul Galați/Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.