Seară magică la Galați! Oțelul s-a calificat în finala Cupei României!

0
566

Oțelul Galați s-a calificat în finala Cupei României, după 20 de ani de la ultima performanță similară. Fotbaliștii lui Dorinel Munteanu au învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-1), la capătul unui meci intens disputat, cu răsturnări de situație și un penalty ratat de Oțelul în ultimele minute de joc, când era deja calificată în marea finală.

Pentru Oțelul au marcat Cisse în minutul 12 și Malle în minutul 90. Malle a ratat penalty-ul obținut de Oțelul în ultimul minut al prelungirilor.

În marea finală a Cupei României, Oțelul Galați se va confrunta cu Corvinul Hunedoara. Meciul este programat pe 15 mai, la ora 20.30, la Sibiu.

Pe 15 mai, dar în 2011, tot cu Dorinel Munteanu pe banca tehnică, Oțelul o învingea pe teren propriu, pe Poli Timișoara, scor 2-1 (Antal și Pena, marcatori) și obținea titlul de campioană a României.

Foto: Sportul Ilustrat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.