26.9 C
Galați
marți, iulie 7, 2026
Acasă EVENIMENT Ionuț Pucheanu: „Într-o societate aflată mereu în schimbare, educația rămâne cea mai...

Ionuț Pucheanu: „Într-o societate aflată mereu în schimbare, educația rămâne cea mai sigură investiție în viitor”

0
25
Peste 1.000 de elevi, studenți și profesori vor fi premiați, astăzi, la Gala Excelenței în Educație, care se va desfășura în Grădina Publică, începând cu ora 17.00. Primarul Ionuț Pucheanu îi invită pe gălățeni la evenimentul organizat de Asociația Timp Magic, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați.
Una dintre cele mai frumoase și importante tradiții ale Galațiului, Gala Excelenței în Educație, a ajuns la ediția a șasea. Vă invit mâine, 7 iulie, de la ora 17.00, în Grădina Publică să ne bucurăm alături de elevii care au obținut rezultate deosebite, de profesorii care îi îndrumă și de familiile care îi susțin în drumul lor către performanță. Într-o societate aflată mereu în schimbare, educația rămâne cea mai sigură investiție în viitor. Avem datoria nu doar să construim și să modernizăm școli, laboratoare sau săli de sport, ci și să recompensăm excelența, munca și perseverența. Fiecare premiu din această Gală reprezintă o poveste despre ambiție, disciplină și dorința de a depăși limitele. Sunt valori care ne dau încredere că viitorul orașului este pe mâini bune. Mâine vom fi alături de cei mai buni ambasadori ai Galațiului.
Le mulțumesc tuturor partenerilor care sprijină excelența!”, declară primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Ajunsă la o ediție de maturitate, Gala Excelenței în Educație continuă să fie o adevărată sărbătoare a reușitei și un demers puternic de implicare civică. Scopul principal rămâne neschimbat: recunoașterea, valorizarea și promovarea rezultatelor de excepție din învățământul gălățean. Anul acesta, organizatorii anticipează un număr record, urmând să premieze peste 1000 de elevi, studenți și cadre didactice. Vor urca pe scenă pentru a fi recompensați toți elevii claselor V-XII din municipiu care au obținut media generală 10 în anul școlar recent încheiat, olimpicii naționali și internaționali, profesorii lor îndrumători, studenții și cadrele didactice cu rezultate remarcabile din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Foto arhivă Primăria Municipiului Galați

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.