Investiție de 5,4 milioane lei pentru renovarea și restaurarea Casei Colecțiilor

0
378

Au fost finalizate lucrările de renovare și restaurare a Muzeului „Casa Colecțiilor” (fosta Farmacie Ținc) din Galați. Investiția a fost realizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Valoarea investiției a fost de aproximativ 5,4 milioane de lei.

„Suntem extrem de mândri să redăm Galațiului una dintre bijuteriile sale arhitecturale, pe care am renovat-o și modernizat-o complet. Am păstrat cu grijă elementele originale ale clădirii, care a fost construită acum mai bine de 120 de ani. Mai mult, în timpul lucrărilor, au fost descoperite și restaurate elemente decorative din jurul anului 1900. În plus, în turnul clădirii a fost montat din nou, după 30 de ani, un ceas, replică a celui care a existat la începutul secolului trecut. A fost făcut pe comandă, folosind imaginile cu Farmacia Ținc din cărțile poștale ale anilor 1904-1906. Pentru copiii noștri, trebuie să păstrăm această frumoasă și impresionantă moștenire culturală a Galațiului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Farmacia Ținc (Muzeul „Casa Colecțiilor”) a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de farmacistul Constantin Ținc. Piatra de fundație a fost așezată pe 17 mai 1899, iar documentul original, descoperit în 2004, va fi expus în muzeu.

În cadrul acestui proiect au fost restaurate elementele decorative interioare și exterioare, inclusiv partea de zidărie, tâmplăria și scările din lemn. A fost înlocuit acoperișul și s-au realizat lucrările de hidroizolație, s-au înlocuit instalațiile electrice și sanitare, au fost montate centrale termice și de tratare a aerului și s-au instalat senzori și camere de supraveghere. În plus, pe lângă ceasul din turn, a fost montată și roza vânturilor, așa cum avea odinioară această frumoasă casă de patrimoniu.

De asemenea, Muzeul „Casa Colecțiilor” va fi dotat cu mobilier (scaune, birouri, mese) și echipamente specifice (vitrine), iar după ce aici vor fi aduse colecțiile muzeului se va realiza și un tur virtual. Conform normelor în vigoare, pentru protejarea pieselor de muzeu care vor fi expuse aici, după orice restaurare trebuie să treacă o anumită perioadă de monitorizare a condițiilor din interior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.