Fundația Inimă de Copil participă și în 2024 la Swimathon București

0
336

Fundația Inimă de Copil participă și anul acesta la una dintre cele mai inedite campanii de strângere de fonduri din țară, Swimathon București.

La fel ca la precedentele ediții, oamenii de bine vor promova unul dintre cele mai importante proiecte ale Fundației, „Un sat, un copil”, sloganul din acest an fiind „Învăț pentru viitorul meu!”.

Cu ajutorul Swimathon București 2024 se vor strânge o parte din fondurile pentru a continua programul de burse și a susține visurile acelor copii și tineri.

Anul trecut s-au strâns aproape 35.000 de lei, care au ajutat la susținerea unei părți din burse în a doua jumătate a anului 2023. Costul unei burse pentru un copil/tânăr este de 600 lei/lună. În acest moment, sunt 31 de elevi, liceeni și studenți în program, care au vârste cuprinse între 14-23 ani.

„Un sat, un copil” este un proiect care împlinește zece ani în 2024. Din 2014 și până acum, au fost oferite anual 40-56 de burse speciale pentru copiii cu rezultate deosebite la învățătură care provin din familii cu posibilități materiale reduse, din peste 25 sate, ca încurajare în continuarea școlii și pentru a putea ajunge la licee și facultăți.

Anna Burtea, președinte Fundația Inimă de Copil: „Sărăcia la sat este de trei ori mai răspândită decât în zonele urbane. Familiile de la sat fac mult mai greu față cheltuielilor zilnice și, astfel, completarea educației copiilor și împlinirea potențialului lor maxim pentru cei care au capacitatea de a finaliza facultăți este foarte mult limitată. Este motivul pentru care acest proiect drag nouă funcționează cu atâta succes de zece ani: faptul că le oferim tinerilor care iubesc școala șansa de a ajunge la un nivel la care, de cele mai multe ori, nici nu își permit să viseze”.

Participarea la Swimathon București a adus Fundației Inima de Copil numeroase beneficii și oportunități în trecut. Prin intermediul acestui eveniment, am avut posibilitatea de a realiza progrese semnificative în atingerea obiectivelor noastre și am putut aduce mai multă susținere în cadrul proiectelor propuse.

Anna Burtea, președinte Fundația Inimă de Copil: „Swimathon București oferă un cadru inedit și energic unde vom putea comunica cu oamenii de bine. Avem o șansă deosebită de a consolida legăturile cu comunitatea și de a inspira mai mulți oameni să se alăture eforturilor noastre. Acest eveniment nu este doar o ocazie de a strânge fonduri, ci și de a construi legături durabile și de a comunica eficient mesajul nostru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.