Covid-19: cum reacționăm și cum ne protejăm?

0
1253

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Galați a lansat un apel public pe rețeaua de socializare: “Vă rugăm să apelați numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apelați linia TELVERDE 0800800358. Programul de funcționare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 și 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.

Linia telefonică TELVERDE este strict pentru informarea cetățenilor și nu este un număr de urgență! În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situații trebuie anunțate la numărul unic de urgență 112. Grupul de Comunicare Strategică”.

În ultimele zile, la Dispeceratul 112 Galați s-a înregistrat o creștere a apelurilor telefonice, multe din ele  din partea persoanelor care întreabă cum trebuie să procedeze, semnalând faptul că fie o rudă, un cunoscut sau un vecin s-a întors dintr-o localitate din străinătate în care s-au înregistrat cazuri de coronavirus. Personalul de la Dispeceratul 112 ia datele de contact ale persoanelor, transmițând, mai departe, aceste date, la DSP Galați care acționează apoi conform procedurilor.   După cum deja se știe, persoanele care nu au intrat în mod direct cu bolnavi de coronavirus intră în carantină la domiciliu, cu familiile lor, timp de 14 zile, în timp ce acele persoane care au avut contact cu bolnavii de COVID-19, sunt puse în carantină, în spații special amenajate, la Galați existând deja trei astfel de spații cu peste 30 de locuri disponibile. În momentul de față, la  nivelul județului Galați, în spațiul special de carantină se patru persoane, în timp ce alte 86 de persoane se află în carantină la domiciliu, împreună cu familiile lor.

Pe de altă parte, Spitalul Județean „Sf. Apostol Andrei” a transmis că are suficiente materiale de protecție (măști, combinezoane, mănuși, dezinfectanți, reactivi pentru testele rapide de gripă etc), cu toate că  prețurile de achiziție ale acestora au crescut și de 10 ori în ultimele zile. Pentru protejarea pacienților internați, unitatea a decis să închidă accesul aparținătorilor celor internați secțiile ATI și Oncologie, iar pentru vizitele în celelalte secții, aparținătorii sunt rugați să dea dovadă de responsabilitate și să nu vină la spital dacă sunt răciți sau au gripă.

Tot pentru limiutarea răspândirii cazurilor virale, la cele două puncte de trecerea frontierei cu Republica Moldova – Oancea și Giurgiulești – s-au detașat către DSP Galați 33 de medici de la Spitalul Județean, care au ca misiune realizarea, în măsura în care se impune, a triajului epidemiologic a cetățenilor care vor să intre în țară.

Ministerul Sănătății face mai multe recomandări:

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS (Covid-19), 10 elemente comportamentale care trebuiesc urmate:

    1. Spălați-vă mâinile de multe ori;
    2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
    3. Nu vă atingeți ochii , nasul si gura cu mâinile;
    4. Acoperiți-vă gura și nasul daca stranutați sau tușiți;
    5. Nu luați medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul;
    6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
    7. Utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
    8. Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;
    9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
    10. Animalele de companie nu transmit coronavirus.
      1. Spălați-vă mâinile de multe ori

Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Daca nu exista apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%.

Spălarea mâinilor elimina virusul.

      1. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute

Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.

      1. Nu vă atingeți ochii , nasul și gura cu mâinile

Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel eviați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile.

Mâinile intră in contact cu suprafețele contaminate de virus răspândidu-se in tot corpul .

      1. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți

Dacă aveți infecție respiratoare acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție si spălați măinile. Dacă in momentul în care tușiți vă acoperiți gura cu mâinile ,puteți contamina obiecte sau persoane cu care veniți în contact.

      1. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul

Momentan, nu există cercetări științifice  care  evidentiază ca folosirea medicamentelor antivirale, pot  preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționeaza doar  impotriva bacteriilor nu împotriva virusului.

Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.

      1. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool

Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanți ce conțin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul și farmacistul dumneavoastră vor ști ce să recomande.

      1. Utilizați mască de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave

Organizația Mondială a Sănătății, recomandă folosirea  măștii de protecție doar în cazul în care suspectați că ați fost contaminat  cu noul coronavirus, și prezentați simptome de tuse, strănut, sau în cazul in care acordați asistență unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus. (O calatorie recenta în China sau zonele in carantina din Europa, cu simptome respiratorii).

UTILIZAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE – ajută și limitează  răspândirea virusului dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde. Nu este necesar a se  folosi măști de protecție suprapuse una peste alta.

      1. Produsele MADE in CHINA sau pachetele primite din China nu sunt periculoase

Organizația Mondial a Sănătății a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun nici unui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăieste mult timp pe suprafețe . Până în prezent nu există nici o dovadă că produsele/obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19).

      1. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile

Perioada de incubație a noului coronavirus, este cuprins intre 1 și 14 zile. Daca v-ați întors dintr-o călătorie din China sau zonele in carantina din Europa de mai puțin de 14 zile sau ați intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele in carantina din Europa de mai puțin 14 zile și aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală, sunați la 112 pentru a primi informații necesare. Purtați mască de protecție dacă intrați în contact cu alte persoane, folosiți servețele de unică folosință și spală bine mâinile.

10.-Animalele de companie nu transmit coronavirus

În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini și pisici pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie  să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă și săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.