Clădirea principală a Spitalului din Târgu Bujor, reabilitată și modernizată

0
530

O nouă investiţie finalizată la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Clădirea principală a unităţii medicale, în care funcţionează Maternitatea şi secţia de Chirurgie Generală, a fost consolidată, reabilitată şi modernizată. Investiţia a fost realizată de către Consiliul Judeţean Galaţi, cu ajutorul fondurilor europene atrase prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a investiţiei a fost de 6.500.000 de lei.

“E din nou un moment de bucurie, ca de fiecare dată când facem lucruri bune pentru oameni. Am finalizat o nouă investiţie la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, unitate medicală pe care guvernarea PDL din 2010 a vrut să o închidă.
Astfel, principala clădire a spitalului, care nu a fost niciodată renovată major în istoria sa de peste 60 de ani, a fost reabilitată şi modernizată de la zero. Practic, vorbim de o clădire aproape nouă, în condiţiile în care am consolidat fundaţia prin injectări de beton până la aproape doi metri adâncime, am schimbat toate instalaţiile, de la climatizare la cele termice şi electrice, am refăcut tencuiala interioară, am înlocuit toată tâmplăria şi am schimbat şi acoperişul. Totul pentru ca pacienţii să fie mai bine îngrijiţi, să aibă condiţii mult mai bune de spitalizare, iar medicii condiţii mult mai bune de lucru. În curând, vom inaugura şi noua clădire a Ambulatoriului, iar pe viitor vom construi clădire nouă şi pentru Medicina Internă şi Compartimentul de Urgenţe. Astfel, spitalul care asigură servicii medicale pentru aproximativ 60.000 de oameni din centrul judeţului va funcţiona doar în clădiri noi sau modernizate de la zero”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

De asemenea, au fost montate panouri fotovoltaice, a fost instalat primul lift din istoria spitalului, instalații de ventilație pentru păstrarea unui mediu aseptic în sala de operaţii şi în sala de naşteri, precum şi un sistem de detecţie şi alarmare în caz de incendiu.

În această clădire vor funcţiona Maternitatea, cu secţiile de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, sala de naşteri, şase saloane pentru paciente şi nou-născuţi, şi Chirurgia Generală, cu sala de operaţii, saloanele de terapie intensivă, săli pansamente, cabinete medicale şi patru saloane pentru pacienţi. Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 830 de mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.