Avansează cele mai mari proiecte de infrastructură din ultimii 30 de ani

0
741

Lucrările de modernizare a două din cele mai importante străzi ale municipiului Galaţi – Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918 – continuă să se desfăşoare în ritm susţinut. “Se asfaltează primul tronson al străzii Siderurgiștilor, între Inelul de Rocadă și Casa Roșie. În același timp, lucrările continuă și pe strada 1 Decembrie 1918, unde refacem complet infrastructura și rețelele de utilități. Este unul dintre cele mai mari proiecte derulate în Galați în ultimii 30 de ani”, a transmis primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Reamintim, lucrările de modernizare ale străzilor 1 Decembrie 1918 şi Siderurgiştilor sunt realizate cu fonduri europene pe care Primăria municipiului Galaţi a reuşit să le acceseze, fiind vorba despre aproximativ 20 milioane de euro, la care se adaugă şi confinanţarea de la bugetul local. Lucrările pe cele două străzi vizează în principal reabilitarea carosabilului (32.000 de metri pătrați), reabilitarea trotuarelor (20.480 de metri pătrați), realizarea de piste pentru biciclete (7.680 metri pătrați), reabilitarea liniilor de tramvai (4.740 metri), reabilitarea și modernizarea a 18 stații de călători. În plus, vor fi plantați arbori și arbuști și vor fi amenajate spații verzi. Totodată, proiectul prevede și modernizarea iluminatului public stradal, introducerea în subteran a rețelelor aeriene (fibră optică, telefonie, tv), precum și înlocuirea rețelelor de apă și canalizare).

“Străzile 1 Decembrie 1918 și Siderurgiștilor, pentru care am atras fonduri europene de circa 20 de milioane de euro, vor avea un aspect modern, cu trafic fluidizat. Este pentru prima dată când cele două străzi vor fi modernizate și pentru prima dată când municipalitatea investește pentru înlocuirea liniilor de tramvai și modernizarea căilor de rulare. Una dintre prioritățile noastre este atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea și modernizarea orașului”, a transmis primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, la debutul acestor lucrări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.