Au început lucrările de modernizare a Piațetei de la Biserica Greacă

0
443

Primăria municipiului Galați informează că au început lucrările pentru modernizarea piațetei din zona Bisericii „Greacă”.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați:Zona centrală a orașului s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, de aceea și spațiul de lângă Biserica Greacă va primi o nouă înfățișare. Așa cum am promis, dăm un aspect modern și primitor acestei piațete. Cu siguranță va deveni un loc atractiv pentru relaxare”.

Principalele lucrări presupun amenajarea platformelor pietonale cu plăci din granit, amenajarea spațiilor verzi cu sistem de irigații, precum și plantări de arbori și arbuști. De asemenea, va fi realizată o fântână arteziană și se vor instala gradene și jardiniere. Totodată, se vor instala rețele de apă și canalizare pentru cișmele, sistem de iluminat economic, dar și mobiler urban.

Valoarea contractului este de 3.161.600 lei fără TVA, fiind prevăzute 10 luni pentru execuția lucrărilor. Lucrările sunt executate de Asocierea Rovis Lider SRL – Arhideskvision SRL.

Până acum, amplul proiect de modernizare a centrului orașului a cuprins zonele: Spicu-Romarta, Potcoava de Aur, Piața Regală, strada Domnească (zona centrală), Parcul Mihai Eminescu, Pasajul Dunărea, zona Potcoava de Aur-Trei Star și Aleea de la P-uri. În continuare, în zona centrală, proiectele Primăriei vizează modernizarea Parcului de la Elice (lucrările fiind începute deja), a străzii Domnească (pe segmentul str. N. Gamulea – str. Gării) și a Palatului Simion Gheorghiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.