Femeia care și-a ucis fetița de numai 9 ani a fost reținută miercuri seară, pentru omor calificat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, care coordonează ancheta, cere instanței să emită mandat de arestare preventivă pe numele mamei criminale. Procurorii au confirmat astăzi că fetița de 9 ani a murit din cauza leziunilor foarte grave suferite în urma abuzurilor fizice repetate.
”S-a reţinut că, în perioada 26.01.2024 – 30.01.2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiului Galaţi, a exercitat acte de violenţă asupra victimei minore, fiica sa, în vârstă de 9 ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Ancheta în acest caz va fi extinsă, după ce Direcția pentru Protecția Copilului din Galați a descoperit urme de violență pe trupurile celorlalte două fetițe ale femeii ucigașe.
„A fost solicitat sprijinul organelor de poliție pentru efectuarea unor expertize medico-legale în aceste cazuri”, a declarat Tania Calcan, purtător de cuvânt al DGASPC Galați.
Direcția pentru Protecția Copilului din Galați a mai precizat că a primit o sesizare în februarie 2023, în care grădinița unde se afla sora mijlocie a Alexandrei (fetița decedată), a reclamat un abuz fizic asupra fetiței.
„S-a făcut evaluarea completă a cazului, anchete sociale, evaluări psihologice ale fetițelor și membrilor familiei cu care locuiau și s-a constatat atunci că incidentul părea doar un caz izolat, că minorele aveau un mediu familial stabil, în care toți adulții implicați au solicitat în mod expres menținerea copiilor în familie și și-au asumat împreună toate cele necesare pentru cei trei copii, inclusiv să o ajute și pe mamă în această relație. Cazul a fost transmis mai departe către IPJ Galați, pentru a verifica suspiciunea de abuz fizic pentru care am fost sesizați atunci. Totodată, am sesizat Direcția de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Galați, conform legii și procedurilor, pentru a monitoriza cazul și a ne aduce la cunoștință orice modificare în evoluția copiilor”, a mai declarat Tania Calcan de la DGASPC Galați.
Primăria Municipiului Galați a precizat astăzi că inspectorii de la Direcția de Asistență Socială au monitorizat cazul.
”S-au făcut două vizite, nu doar una. De fiecare dată, fetițele erau în regilă, comunicau bine. Mai mult, cei doi bunici materni și-au asumat răspunderea creșterii și îngrijirii minorelor. Având în vedere lipsa oricăror suspiciuni legate de eventuale abuzuri fizice, în ambele vizite de monitorizare, instituțiile statului, din păcate, nu pot interveni mai mult”, a declarat Petrica Pațilea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați.
Anchetatorii au primit documente din care reiese că mama ucigașă are un handicap psihic, fiind diagnosticată cu retard mintal moderat. În astfel de cazuri, se impune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, în urma căreia să se știe dacă femeia a avut discernământ atunci când își agresa fetițele.
Foto: Pro Lider FM