Workshop special de tehnici de mânuire marionete, la Festivalul de Animație ”Gulliver” 2024

0
370

În cadrul celei de-a XXX-a ediții a Festivalului Internațional de Animație ”Gulliver”, care este azi chiar la mijlocul perioadei de desfășurare, Bence Sarkadi de la compania de teatru Bence Sarkadi Theater of Marionettes Budapest, din Ungaria, a susținut un workshop special de tehnici de mânuire marionete, la care actorii păpușari ai Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver” Galați au putut descoperi, învăța și exersa noi secrete ale artei mânuirii.

Workshopul s-a desfășurat în perioada 22-23 mai, la Casa Artelor Galați, partener al Festivalului ”Gulliver” 2024 și face parte din secțiunea de evenimente conexe din programul acestuia.

De altfel, aceeași locație găzduiește și Expoziția Itinerantă ”Perpetuum” Țăndărică, expoziție ce poate fi vizitată și după finalul festivalului, rămânând deschisă publicului până la sfârșitul lunii iunie.

„Perpetuum Țăndărică” este o expoziție dedicată patrimoniului cultural al Teatrului Țăndărică, oferind o retrospectivă impresionantă a păpușilor și elementelor de decor utilizate în spectacolele de teatru de păpuși din anul 1945 până în prezent. Această expoziție unică își propune să evidențieze evoluția artistică și tehnică a teatrului de-a lungul timpului, celebrând inovația și creativitatea care au animat scena culturală. Expoziția nu numai că prezintă evoluția tehnicilor de păpușărie, dar subliniază și rolul teatrului în abordarea și reflectarea temelor sociale și culturale ale fiecărei epoci.

„Perpetuum Țăndărică” este un omagiu adus artiștilor, tehnicilor și publicului care au transformat Teatrul Țăndărică într-un simbol al inovației și expresiei artistice în teatrul de animație. De asemenea, expoziția prezintă o colecție variată de păpuși, de la cele tradiționale, realizate din materiale clasice, până la creații moderne, elaborate cu ajutorul tehnologiilor noi.

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” mulțumește tuturor celor implicați în acest inedit proiect și promite, desigur, noi ocazii și oportunități de a împărtăși din tainele fermecătoarei arte a mânuirii marionetelor.
Mai multe informații și detalii cu privire la spectacolele și activitatea Teatrului ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul: www.teatrul-gulliver.ro și pe pagina de facebook ”TeatrulGulliver”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.