„Viața Sfintei Parascheva pe înțelesul copiilor”, la Casa Cuza Vodă

0
447

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, vă invită miercuri, 16 octombrie 2024, ora 10.30, la expunerea – „Viața Sfintei Parascheva pe înțelesul copiilor”.

La activitatea organizată în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 28, muzeograful Ionela Daniela Antohe le va expune copiilor aspecte despre viața și importanța Sfintei Parascheva. De asemenea, prin atelierul care se va desfășura în cadrul acțiunii, copiii vor afla informații ce le vor stimula creativitatea și interesul pentru istorie și religie.

Se spune despre Cuvioasa Parascheva că pe la vârsta de zece ani, aflându-se în biserică, a auzit citindu-se cuvântul Evangheliei: ” Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Simțind chemarea în inima ei, Parascheva își împarte moștenirea pe care i-o lăsaseră părinții cu cei nevoiași și se retrage în adâncul pustietății. În drumul său s-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvântul călugărilor și călugărițelor cu o viață duhovnicească impecabilă.

Legenda spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la mal, iar un șihastru i-a rugat pe oameni să-l îngroape creștinește. Săpând, aceștia au dat de trupul Paraschevei, dar totuși au hotărât să-l pune și pe el alături. Însă, noaptea, doi dintre credincioșii care participaseră la înmormântarea marinarului, Gheorghe și Eftimia, au avut un vis în care li se arăta o împărăteasă care le-a spus că ea este Cuvioasa Parascheva.

Activitatea educațională „Viața Sfintei Parascheva pe înțelesul copiilor” se va desfășura la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 80, Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.