Șofer cu documente false, depistat la frontieră

0
244

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, care a prezentat, la trecerea frontierei de stat, un permis de conducere, cu caracteristicile unui document din Republica Moldova și o asigurare de răspundere civilă auto emisă de o societate de profil din Germania, documente care s-au dovedit a fi false.

În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 28 de ani.

Acesta a prezentat la control, un permis de conducere, cu fotografia și datele sale de identitate, având caracteristici specifice celor eliberate de către autoritățile din Republica Moldova, iar pentru autoturismul pe care îl conducea o poliță de răspundere civilă auto emisă de o societate de profil din Germania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total și că autoturismul nu figurează în bazele de date ca fiind asigurat, polița prezentată reprezentând, de asemenea un fals.

Tânărul a declarat că a obținut permisul de conducere, prin intermediul unei persoane din Republica Moldova, pe care a cunoscut-o pe rețele de socializare, plătind pentru acesta suma de 450 de euro, iar polița de asigurare a fost emisă prin intermediul unui broker și că nu știa că documentele sunt false.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.