Școala de vară „Universul lumii subacvatice” este un proiect educațional al Complexului Muzeal de Științele Naturii, recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, pasionați de ecosistemele acvatice, de viețuitoarele ce trăiesc în ape, de peștii dulcicoli și marini, și care doresc să petreacă un timp în mod recreativ și util în cadrul muzeului.
Școala de vară se va desfășura în perioada 2 – 4 septembrie 2026, între orele 10.30 – 12.30 în fiecare zi. Numărul de locuri este limitat la 25 de participanți, iar costul este de 2 lei/zi.
PROGRAM:
Ziua 1: Familiarizarea copiilor cu noțiuni din domeniul ihtiologiei: apariția peștilor, caractere generale, elemente de morfologie externă și internă, noțiuni de fiziologie și simțurile la această clasă de viețuitoare, toate acestea prin observarea directă a unui exemplar proaspăt dintr-o specie indigenă/exotică și efectuarea unei disecții;
Observarea hands-on a diferitelor elemente morfologice care stau la baza stabilirii vârstei pentru diferite specii de pești;
Un bogat material biologic conservat autentic- preparate uscate și umede reprezentative pentru specii de pești dulcicoli și marini- completează experiențele copiilor.
Ziua 2: Prădătorii, prezentarea unor specii de pești carnivori și modul de hrănire al acestora (arme de apărare și atac, abilități de vânătoare);
Vizitarea acvariilor cu colecția de expoziție a secției Acvariu.
Ziua 3: Superlative, curiozități și adaptări la mediul de viață: dimensiuni la diferite specii, longevitate, respirație, hrănire, reproducere, instincte, migrație, medii extreme de viață, relații între specii;
Necesitatea imperioasă a protejării și conservării mediului acvatic.











