33.9 C
Galați
vineri, august 7, 2026
Acasă SOCIAL Școală de vară pentru micii pasionați de astronomie

Școală de vară pentru micii pasionați de astronomie

0
47
Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați organizează o nouă ediție a Școlii de Vară „Micul Astronom prin Univers”. Programul se va desfășura în două serii, în perioadele 12–14 august și 26–28 august 2026, între orele 10:00 și 13:00, și este recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, pasionați de Univers și de misterele spațiului cosmic. Număr de locuri: 25 de participanți per sesiune. Costul de participare este de 2 lei/copil/zi.
Înscrierea se poate face prin completarea formularului online sau la secretariatul Complexului Muzeal.
Participanții vor fi înscriși în ordinea primirii cererilor de înscriere, în limita locurilor disponibile.
Program activități:
Ziua 1 – Prezentare și activități practice:
Cum s-a format Soarele, structura și evoluția lui, dar și a altor stele din galaxia noastră; Eclipsele de Soare; Importanța Soarelui pentru planeta Pământ; Cum se formează un curcubeu.
Vizionarea unor filme de astronomie pentru copii.
Observații astronomice solare în condiții de siguranță prin luneta Coronado PST (dacă condițiile meteo permit acest lucru).
Activitate practică: Realizarea unui model creativ al curcubeului folosind diverse materiale (carton, plastilină, lipici non – toxic, tempera, foarfece cu vârf rotunjit etc.).
Ziua 2 – Prezentare și activități practice:
Sistemul Solar: cum s-a format, curiozități despre planete; Misiuni spațiale, comete, asteroizi, galaxii, găuri negre etc.
Vizionarea unor filme de astronomie pentru copii.
Activitate practică: Realizarea unui model creativ al Sistemului Solar folosind diverse materiale (carton, plastilină, lipici non – toxic, tempera, foarfece cu vârf rotunjit etc.).
Ziua 3 – Prezentare și activități practice:
Luna și fazele ei; Eclipsele de Lună; Curiozități despre Lună; Ce rol important are satelitul nostru și cum influențează Pământul; Exoplanete; Întrebări și răspunsuri despre existența vieții extraterestre; Ce sunt constelațiile, principalele stele și constelațiile tradiționale românești.
Vizionarea unor filme de astronomie pentru copii.
Activitate practică: Realizarea unui model creativ al Fazelor Lunii folosind diverse materiale (carton, plastilină, lipici non – toxic, tempera, foarfece cu vârf rotunjit etc.).
Ar putea fi o imagine cu text care spune „ROMÁNIA PROGRAMUL EDUCAȚIONAL CAS VUETEAR ȘCOALA DE VARĂ DE ASTRONOMIE MICUL ASTRONOM PRIN UNIVERS EDIȚIA A VI-A Perioada: Perioada:august august 2026 Coordonator: muzeograf luliana Cantoneanu Grup țintă: opii de 8 12 12ani ani Pentru înscriertşi informații suplimentare: 0758092225sa 0758 092 225 sau contact@cmsngl.ro”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.