În perioada 10 – 12 iulie 2026, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul IPJ Galați au desfășurat pe raza județului Galați o acțiune preventiv-reactivă pentru depistarea și sancționarea abaterilor săvârșite de bicicliști și conducătorii de trotinete.
”Scopul principal al acțiunii l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea riscului producerii accidentelor de circulație”, precizat IPJ Galați.
Pe parcursul activităților desfășurate au fost constatate 388 de contravenții pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată:
• 220 de sancțiuni contravenționale aplicate bicicliștilor, în valoare totală de peste 35.000 de lei;
• 16 sancțiuni contravenționale aplicate conducătorilor de trotinete și trotinete electrice;
• 102 sancțiuni contravenționale aplicate pentru alte abateri la regimul circulației rutiere.
„Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adopte o conduită preventivă și responsabilă și să manifeste atenție sporită în deplasare. Pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai prin locurile permise și după o temeinică asigurare, bicicliștii și conducătorii de trotinete electrice să utilizeze echipamente de protecție și elemente reflectorizante, iar toți participanții la trafic să respecte semnificația indicatoarelor și a semnalelor rutiere, pentru prevenirea implicării în accidente de circulație”, a mai precizat IPJ Galați.










