12.2 C
Galați
miercuri, octombrie 14, 2026
Acasă ADMINISTRATIE Primăria Municipiului Galați primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Vezi cine poate...

Primăria Municipiului Galați primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Vezi cine poate primi lemne de foc și condițiile de acordare

0
37
Persoanele și familiile cu venituri reduse, care se află în situații dificile, pot solicita ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026–2027.
Pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie, se vor acorda câte 6 metri cubi de lemne de foc pentru fiecare persoană sau familie eligibilă, pentru perioada noiembrie 2026 – martie 2027.
Cine poate beneficia?
Ajutorul se adresează persoanelor și familiilor cu un venit mediu net lunar mai mic de 2.699 de lei pe membru de familie, care se află într-una dintre următoarele situații:
– Pensionari singuri sau familii de pensionari care nu au aparținători legali ori ai căror susținători nu își permit să acopere cheltuielile pentru încălzirea locuinței;
– Familii în care există persoane cu probleme grave de sănătate;
– Persoane cu handicap mediu, accentuat sau grav;
– Alte persoane sau familii aflate în situații sociale deosebite, stabilite în urma unei anchete sociale.
Acordarea ajutorului se va face după verificarea documentelor și evaluarea situației fiecărui solicitant.
Unde și când se depun cererile?
Cererile se pot depune până pe 30 octombrie 2026, la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați, situată pe strada Fraternității nr. 1, Bloc Șoim, parter.
Programul de depunere:
Luni – joi: 08:00–16:30
Vineri: 08:00–14:00
Ce documente sunt necesare?
Pentru a solicita ajutorul, trebuie să pregătiți un dosar care să conțină:
– Cererea pentru acordarea ajutorului;
– Actele de identitate;
– Documente care dovedesc veniturile realizate;
– Acte medicale, dacă este cazul.
Sprijinul se acordă persoanelor și familiilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, în urma analizării dosarului și a anchetei sociale.

Vezi mai puţin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.