Primăria Galați a alocat 3,6 milioane de lei pentru cluburile sportive. Oțelul a primit partea leului

0
466

La propunerea primarului Ionuț Pucheanu, a fost aprobată alocarea sumei de 3,6 milioane de lei pentru șase cluburi sportive, cele mai mari fonduri fiind destinate echipei fanion a orașului, Oțelul.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Așa cum i-am obișnuit pe iubitorii sportului de performanță din Galați, susținem acești ambasadori speciali ai orașului nostru. Galațiul trăiește și prin sport și spun cu mândrie că avem echipe puternice, fiind astfel recunoscuți pe plan național și internațional. Trebuie să continuăm pe această linie, trebuie să fim alături de sportivii care, reprezentând Galațiul, luptă pentru a fi cei mai buni. Sportul produce emoții, bucurie și spectacol, iar sportivii noștri sunt un exemplu pentru tinerele generații care, înainte de toate, trebuie să crească sănătos”.

Iată cluburile sportive care beneficiază de suportul municipalității în anul 2024: Asociația Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați – 2.600.000 lei; Club Sportiv Universitatea Galați – 50.000 de lei; Asociația Club Sportiv United Galați – 730.000 de lei; Asociația Club Sportiv Smart Galați – 20.000 de lei; Asociația Fotbal Club Universitatea Galați – 100.000 de lei; Asociația Clubul Sportiv Pol Gal Danub Galați – 100.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.