În urma apariției în spațiul public a unor informații eronate și denaturate intenționat în legătură cu proiectul de modernizare a Falezei, Primăria Galați face următoarele precizări:
Lucrările de modernizare sunt în plină desfășurare, nu s-au oprit și nu sunt în pericol de a fi oprite. Lucrările sunt autorizate de instituțiile statului, potrivit legii, și finanțate din fonduri europene. Șantierul a fost verificat de comisari ai Gărzii de Mediu și a fost aplicată constructorului o sancțiune contravențională care vizează exclusiv deficiențe legate de organizarea de șantier, depozitarea materialelor și delimitarea unor zone de lucru.
Nu au fost identificate nereguli în legătură cu arborii de pe faleză! Constructorii vor remedia situațiile semnalate de Garda de Mediu, iar investiția va continua cu respectarea tuturor măsurilor asumate prin proiect și prin acordul de mediu.
Este unul dintre cele mai mari proiecte ale Galațiului, cel mai mare de acest fel de pe întreg cursul românesc al Dunării și unul menit să pună în valoare identitatea orașului nostru.
În final, Galațiul va avea o Faleză verde, cu 3.000 de arbori în plus, și, în același timp, un spațiu modern în care se află o impresionantă colecție de lucrări de artă așa cum puține există în lume.
Modernizarea Falezei Dunării continuă.
Le mulțumim tuturor gălățenilor de bună-credință care susțin acest proiect!










