La data de 20 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în colaborare cu Primăria Comunei Berești-Meria, a organizat o întâlnire cu cetățenii din localitate, adresată tuturor membrilor comunității.
Activitatea face parte din seria întâlnirilor inițiate anul trecut și desfășurate în localitățile din județul Galați, având ca principal obiectiv consolidarea relației dintre poliție și comunitate, prin promovarea unui dialog deschis, a încrederii reciproce și a cooperării.
Activitățile au ca scop prevenirea faptelor antisociale, reducerea riscului de victimizare și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prin implicarea activă a acestora în adoptarea unor măsuri de autoprotecție și în promovarea responsabilității civice.
Prevenirea reprezintă una dintre direcțiile importante de acțiune ale Poliției Române. Prin informare și conștientizare, cetățenii pot adopta măsuri simple, dar eficiente, pentru protejarea propriei persoane, a familiei și a bunurilor, contribuind astfel la menținerea unui climat de siguranță în comunitate.
La întâlnire au participat polițiști din cadrul structurilor de specialitate ale Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Poliția Rutieră, Ordine Publică, Protecția Animalelor, Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității. Aceștia au transmis recomandări preventive, au răspuns întrebărilor adresate de participanți și au purtat discuții cu membrii comunității cu privire la problemele și situațiile semnalate la nivel local. Totodată, au fost identificate, împreună cu cetățenii, soluții și măsuri care pot contribui la îmbunătățirea siguranței publice.










