Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în colaborare cu autoritățile locale, desfășoară în continuare întâlniri directe cu cetățenii, având ca obiectiv consolidarea încrederii reciproce, creșterea siguranței publice și prevenirea victimizării.
Prin activități de informare și educare, polițiștii îi îndeamnă pe oameni să adopte măsuri simple de autoprotecție, menite să le sporească siguranța personală, a familiilor lor și a comunității în ansamblu.
După vizitele desfășurate în comunele Liești, Matca, Smârdan, Oancea, Cavadinești şi Şendreni, polițiștii gălățeni au ajuns, în acest sfârșit de săptămână (18-19 octombrie 2025), în localitățile Nicorești și Scânteiești.
Reprezentanți ai structurilor de specialitate din cadrul IPJ Galați au stat de vorbă cu locuitorii, oferindu-le recomandări concrete privind siguranța rutieră, protecția animalelor, sprijinirea persoanelor vulnerabile, prevenirea violenței domestice, combaterea criminalității informatice, reducerea furturilor din locuinţe.
Totodată, cetățenii au avut ocazia să semnaleze probleme specifice comunității lor, iar împreună cu polițiștii, au identificat soluții practice, adaptate realităților locale.










