Oțelul Galați revine pe teren, în Superliga, după ce a stat o etapă din cauza amânării meciului cu CFR Cluj. Astăzi, elevii lui Dorinel Munteanu joacă în deplasare, cu Petrolul Ploiești, în etapa a VII-a. Meciul este programat să se dispute de la ora 19.00, la Ploiești.
”Am pregătit echipa în aceste zile și sperăm să obținem un rezultat pozitiv la Ploiești. Știm că va fi un meci greu, Petrolul are o echipă bună și își dorește foarte mult să câștige. Noi mergem acolo cu gândul la victorie și vom face tot posibil să aducem cele trei puncte la Galați”, a declarat Dorinel Munteanu.
Deși are un meci mai puțin, Oțelul Galați se menține pe podiumul Superligii. Înaintea meciului de la Ploiești, echipa lui Dorinel Munteanu se află pe locul 3 cu 11 puncte, în timp ce Petrolul este pe locul 5, cu 9 puncte.
Hai, Oțelul!