Noi transporturi cu ajutoare umanitare pentru sinistraţi

0
244

Biserica Ortodoxă Română a continuat, 30 septembrie, prin clericii şi credincioşii săi, să aducă multă mângâiere şi speranţă semenilor încercaţi de inundaţii şi să ofere sprijin material concret.

După ce zilele trecute mai multe eparhii din ţară şi străinătate au trimis ajutoare în Eparhia Dunării de Jos, Arhiepiscopia Bucureştilor, cu sprijinul Parohiei Dorobanţi şi a unor fundaţii şi asociaţii din Bucureşti, au adus la Galaţi produse igienico-sanitare (dezinfectanţi, înălbitori, detergeni de vase şi de rufe), materiale pentru curăţenie (găleţi, mopuri, ligheane, perii şi lopeţi), saltele, pilote, perne şi cizme.

Darurile aduse din Capitală au fost preluate de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, urmând ca în zilele următoare să fie distribuite în zonele afectate de inundaţii.

De asemenea, în zonele greu încercate de furia apelor, sprijinul din partea Centrului eparhial, a protoieriilor şi parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat, mai bine de două săptămâni, constant prin programele şi activităţile planificate pentru a veni în ajutorul sinistraţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.