23.1 C
Galați
luni, mai 25, 2026
Acasă ADMINISTRATIE Noi stații pentru încărcarea mașinilor electrice

Noi stații pentru încărcarea mașinilor electrice

0
29

Încă 15 stații pentru încărcarea mașinilor electrice au fost montate în oraș. Acestea se adaugă primelor cinci din noul lot de 159, iar fondurile necesare pentru această investiție au fost obținute de Primărie prin PNRR.

Cele 15 noi stații sunt amplasate în următoarele zone: strada Traian nr. 203, Cinema Flacăra, SC 63 Spitalul pentru Copii, Grădinița Voinicelul (Micro 16), Grădinița Step by Step (Micro 19), Școala 43 „Dan Barbilian”, Cinema Dacia, Creșa Saturn, Școala „Gh. Marinescu”, Grădinița 36 (Țiglina 1), Țiglina 2 bl. M1 / 1; Țiglina 2 bl. M1 /2; Țiglina 2 bl. M1 /C15; Țiglina 2 bl. M1 / B4; Țiglina 2 bl. M1 / Complex Profi.

Pootrivit Compartimentului de Presă al Primăriei, valoarea contractului (cu fonduri prin PNNR) pentru cele 159 de stații este de 16,7 milioane de lei, iar lucrările sunt derulate de compania Next Generation Technologies.

Primăria municipiului Galați a instalat până acum, în cadrul altor proiecte, 47 stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, iar acțiunile au fost recunoscute la nivel național. Practic, în prezent sunt disponibile 67 de astfel de stații, grație proiectelor Primăriei municipiului Galați.

În municipiul Galați sunt înregistrate 6.201 de mașini electrice și hibride (1.105 electrice și 5.096 hibride).

Reamintim că Primăria Galați a achiziționat în ultimii ani 42 de autobuze electrice, 20 de autobuze hibride, 18 tramvaie, 17 troleibuze și 10 microbuze electrice. De altfel, autobuzele electrice dispun de 21 de stații proprii pentru încărcare.

Toate aceste acțiuni confirmă faptul că Galațiul se numără printre orașele care investesc masiv în transportul electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.