Poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un bărbat căutat de către autorităţile din Germania pentru implicarea într-o rețea internațională de trafic de persoane.
În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 27 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de către autorităţile din Germania, bărbatul fiind căutat pentru implicarea într-o rețea internațională de trafic de persoane.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați în vederea luării măsurilor legale care se impun.










