Modificări în transportul public pentru gălățenii care participă la Festivalul de Folclor

0
61

Primăria municipiului Galați informează că, având în vedere Festivalul Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”, care se va desfășura la Grădina Botanică, în perioada 21 – 24  august 2025, începând cu ora 19.00, programul de transport public va fi modificat după cum urmează:

– traseul 37 (Levaditti – Trecere Bac) – va fi introdusă o cursă suplimentară, cu plecare la ora 21.45 din Levaditti respectiv 22.15 de la Trecere Bac;

– traseele 32 (Micro 19 – Trecere Bac) și 33 (Țiglina II – Trecere Bac) – vor fi introduse două curse suplimentare, cu plecări la orele 21.00 și 22.00 din Micro 19/Țiglina II, respectiv 21.30 și 22.30 de la Plaja Dunărea.

Consiliul Județean Galați prin Centrul Cultural Dunărea de Jos organizează cea de a XVIII-a ediție a Festivalului de Folclor, care va aduce la Galați în cele patru seri reprezentanți din unsprezece țări: Turcia, Mexic, Cehia, Italia, Franța, Macedonia de Nord, Congo, Indonezia, vedete autohtone: Andra (în deschidere, joi, 21 august), Damian Drăghici & Brothers (vineri, 22 august), Irina Rimes (sâmbătă, 23 august), Zdob și Zdub (duminică, 24 august), precum  și Ansamblul Folcloric ”Doina Covurluiului”, Ansamblul Folcloric ”Dor de Tei”, Ansamblul Artistic ”Olympos”, Doinița Flutur, Ansamblul Folcloric Arcanul U.S.V. al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

Spectacolele se vor desfășura în fiecare zi începând cu ora 19.00, la Grădina Botanică, intrarea dinspre Bac. În același timp, începând cu orele 12.00, vizitatorii se vor putea bucura în curtea Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” de prezența a peste 60 de meșteri populari și artizani care își vor expune produsele (plăcinte moldovenești, siropuri naturale, dulcețuri, miere și produse apicole, turtă dulce, plante medicinale, ceramică/olărit, costume populare, sticlărie prelucrată și pictată manual, ștergare, pictură naivă, icoană naivă, pielărie/marochinărie, prelucrare materiale naturale, industrie casnică).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.