Jandarmii și polițiștii i-au învățat pe elevii clasei a V-a cum să se protejeze online și la școală

0
313

Astăzi, la Școala Gimnazială Nr. 3 din Galați a avut loc o activitate educativă dedicată siguranței elevilor. La întâlnire au participat 35 de elevi din clasa a V-a și un cadru didactic, alături de reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei Galați. Activitatea face parte din proiectul „Setează siguranța copilului tău!”, inițiativă de creștere a siguranței minorilor în era digitală.

Discuțiile au vizat trei teme de actualitate: victimizarea minorilor, siguranța pe internet și fenomenul de bullying. Polițiștii și jandarmii au prezentat exemple concrete și au explicat cum pot fi recunoscute și raportate situațiile de risc. Elevii au aflat ce comportamente online pot duce la expunerea datelor personale și cum își pot proteja identitatea digitală.

Activitatea a urmărit îmbunătățirea cunoștințelor elevilor cu privire la factorii de risc și vulnerabilitățile la care pot fi expuși copiii în mediul online, precum și aplicarea măsurilor practice de protecție. Participanții au dezbătut cazuri reale de victimizare, extrase din situația operativă, subliniind consecințele asupra victimei și agresorului și identificând modalități concrete de prevenire.

Elevii au primit situații reale petrecute în instituții de învățământ, pe care le-au analizat în grupuri de lucru. Fiecare echipă a discutat posibile soluții și a prezentat propria viziune asupra modului în care ar fi gestionat acele situații. Activitatea s-a desfășurat sub formă de joc interactiv, care a stimulat implicarea și gândirea critică a elevilor.

Copiii au fost încurajați să comunice cu părinții și profesorii atunci când se confruntă cu agresiuni sau presiuni, atât în mediul școlar, cât și în online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.