29.2 C
Galați
miercuri, iulie 29, 2026
Acasă ADMINISTRATIE Ionuț Pucheanu: „Lucrările avansează la viitoarea creșă din zona cartierului Dunărea”

Ionuț Pucheanu: „Lucrările avansează la viitoarea creșă din zona cartierului Dunărea”

0
65
Sunt în plină desfășurare lucrările la noua creșă pe care municipalitatea, alături de Compania Națională de Investiții (CNI), o ridică de la zero în zona cartierului Dunărea (vizavi de Mc Donald’s). Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a publicat noi fotografii în care arată stadiul lucrărilor.
„Susținem copiii de la primii pași în viață. Lucrările avansează la viitoarea creșă din zona cartierului Dunărea (vizavi de Mc Donald’s), așa cum puteți vedea în fotografiile atașate. De asemenea, vor fi asigurate și toate dotările moderne.
Proiectul, în valoare de circa 12 milioane de lei, este derulat de Compania Națională de Investiții, în timp ce Primăria a asigurat viabilizarea terenului și racordarea la utilități”, informează primarul Galațiului.
Amintim că viitoarea creșă, construită de la zero de autorități, va dispune de patru grupe și un total de 40 de locuri pentru copii. Primăria asigură pregătirea terenului și racordarea la rețeaua electrică, de gaze, de apă și canalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.