14.6 C
Galați
miercuri, mai 13, 2026
Acasă ADMINISTRATIE Ionuț Pucheanu: „Este desfășurare masivă de forțe la Depoul de tramvaie nr....

Ionuț Pucheanu: „Este desfășurare masivă de forțe la Depoul de tramvaie nr. 1”

0
180
Odată cu Bulevardul Siderurgiștilor (tronson 2) și strada Ștefan cel Mare, municipalitatea a demarat și modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, anunță că lucrările sunt în plină desfășurare, iar echipe de muncitori intervin în mai multe zone ale depoului. De altfel, cele trei obiective extrem de importante fac parte dintr-o investiție de amploare pentru care autoritățile au atras fonduri europene.
În acești ani am înnoit flota de transport a orașului cu 167 de autobuze, troleibuze, microbuze și tramvaie. Așadar, nu puteam lăsa nici acest loc să se degradeze de la zi la zi.
Prin urmare, am atras fonduri europene în cadrul unui proiect de 178 de milioane de lei pentru modernizarea depoului.
Și așa cum puteți vedea în fotografii, lucrările sunt în plină desfășurare la mai multe obiective din incinta depoului. Continuăm”, transmite primarul Galațiului pe pagina sa oficială de facebook.
Amintim că proiectul amplu „Modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștilor, Tronson 2 și a străzii Ștefan cel Mare”, în valoare totală de 63 de milioane de euro, este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, dar și cu fonduri de la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.