„Copiii se bucură încă de vacanță, iar noi avem grijă să le asigurăm cele mai bune condiții atunci când vor reveni la grădiniță sau la școală”, spune primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, care a anunțat că unitățile de învățământ au fost dotate cu echipamente IT, iar în prezent în clase se montează mobilierul nou.
Edilul a mers în mai multe școli pentru a vedea modul în care au fost dotate și echipamentele pe care le-au primit datorită celui mai mare program de educație din ultimii 30 de ani, inițiat de administrația condusă de Ionuț Pucheanu.
„Copiii se bucură încă de vacanță, iar noi avem grijă să le asigurăm cele mai bune condiții atunci când vor reveni la grădiniță sau la școală. Am dotat deja toate clasele cu echipamente IT, iar acum se montează și mobilierul nou. Urmează și materialele didactice.
De departe, este cel mai consistent program din educație din ultimii 30 de ani privind dotările, grație unui proiect prin PNRR de circa 16 milioane de euro”, declară primarul Galațiului.