Detasamentul de pompieri Galati a fost alertat, marți, prin Dispeceratul 112, despre producerea unui incendiu la o hală industrială din Galati, pe Calea Prutului.
S-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică de salvare de la înălțime și ambulanța SMURD.
În urma intervenției prompte a pompierilor, a fost salvată o persoană surprinsă de incendiu la înălțime și au ars cca. 50 mp acoperis.
Cauza probabilă: Lucrătorii sudau ceva și au zburat câteva scântei pe fondul vântului puternic.
Un alt incendiu s-a produs în pădurea din Frumușița.
Incendiul care se manifesta în zona Lunca Prutului, a fost anunțat marți, într-o zonă greu accesibilă pompierilor de la Detașamentul și Secția de pompieri Galați.
Cele patru autospeciale de stingere și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frumușița au reușit localizarea incendiului care a mistuit 10 hectare de pădure.
Cauza probabilă de incendiu: foc deschis în spații deschise.