16.8 C
Galați
vineri, aprilie 24, 2026
Acasă SOCIAL Hramul Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Tecuci, desfășurat în condiții de...

Hramul Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Tecuci, desfășurat în condiții de siguranță

0
98

Jandarmii au asigurat în municipiul Tecuci măsurile de ordine publică cu ocazia Hramului Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, eveniment religios care a reunit peste 1.000 de credincioși. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Casian.

Pentru buna desfășurare a manifestării religioase, efectivele de jandarmi au fost prezente în zona lăcașului de cult și pe traseele adiacente, acționând pentru prevenirea oricăror situații care ar fi putut afecta ordinea și siguranța publică. Măsurile adoptate au avut în vedere atât fluidizarea accesului participanților, cât și menținerea unui climat adecvat desfășurării momentelor religioase.

Discret, dar atenți la tot ce se întâmplă în jur, jandarmii au vegheat ca slujba să se desfășoare fără incidente, iar momentul împărțirii pachetelor să decurgă firesc, în deplină rânduială.

Pe întreaga durată a evenimentului nu au fost înregistrate incidente, iar intervenția forțelor de ordine nu a fost necesară, prezența acestora având în principal un rol preventiv.

Misiunea jandarmilor s-a încheiat în liniște, fără incidente, astfel încât credincioșii prezenți să se poată bucura de semnificația spirituală a acestei zile într-un cadru sigur și bine organizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.