Lucrări avansate la Grădinița „Step by Step” din cartierul Micro 19, care în prezent se află în modernizare cu fonduri prin PNRR, atrase de Primărie, și de la bugetul local. Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, anunță că investiția se ridică la 5,4 milioane de lei, iar mare parte din fonduri au fost câștigate de municipalitate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Totul pornește de la educație, iar datoria noastră este să le oferim copiilor cele mai bune condiții. De curând am început lucrările și pentru modernizarea acestei grădinițe din Micro 19. Este un proiect de 5,4 milioane de lei, iar mare parte din finanțare o asigurăm prin PNRR. Lucrările au ca termen de execuție 12 luni”, anunță primarul Galațiului.