Între 5 și 7 iunie 2026, municipiul Galați găzduiește una dintre cele mai spectaculoase producții de artă stradală de până acum: Galați Street Fest – Ediția a III-a – „Emoții”.
Potrivit Compartimentului de Presă al Primăriei, în această perioadă, orașul devine o adevărată scenă: străzile prind voce, ritm și lumină. După succesul edițiilor precedente, festivalul revine cu o promisiune simplă și ambițioasă: orașul devine spectacol, iar publicul e parte din el.
De pe Faleza Dunării, la Elice, pe strada Domnească și până în zona Prefecturii, întreg centrul urban se transformă într-un traseu artistic viu, unde fiecare colț are o poveste, iar fiecare moment devine experiență:
– Arta stradală va domina spațiul urban atât vizual, dar mai ales emoțional;
– Spectacolele de foc și acrobațiile urbane vor schimba ritmul serilor;
– Proiecții pe apă – Dunărea devine ecranul unor povești vizuale spectaculoase;
– Balon cu aer cald care va transforma cerul Galațiului într-un tablou viu;
– Dansul urban și muzica stradală vor umple centrul orașului, sincronizând mișcarea cu sunetul;
– Aerial dance & acrobații suspendate – dansatori care sfidează gravitația transformând înălțimile în spectacol;
– Proiecții vizuale și instalații multimedia;
– Momente artistice – artiști din diverse colțuri ale lumii devin elementele unei emoții unice;
– Teatru de stradă, statui vivante și personaje itinerante vor interveni neașteptat în ritmul orașului;
– Păpuși uriașe și momente coregrafice de amploare vor crea o atmosferă de poveste.
Un festival care se trăiește intens în fiecare secundă. Galați StreetFest este un eveniment care surprinde prin artă contemporană.
* Loc: Galați – Elice – Strada Domnească – Prefectura Galați
* Acces: gratuit
* Perioada: 5 – 7 iunie
Facebook: https://www.facebook.com/GalatiStreetFest
Instagram: https://www.instagram.com/galatistreetfest/









