Ediţia a 6-a a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice ”Restitutio es”

0
308

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos este în aceste zile gazda celei de-a 6-a ediţii a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice ”Restitutio es”.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc pe 6 iunie în Sala de Expoziţii Temporare „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeului eparhial, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
După rugăciunea din debutul întrunirii, ierarhul Dunării de Jos a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de bun venit, subliniind totodată importanţa unor astfel de manifestări cultural-ştiinţifice şi bucuria de a avea la Galaţi reprezentanţi de seamă din domeniul restaurării.
În deschiderea sesiunii, Părintele Arhiepiscop le-a vorbit celor prezenţi despre valoarea spirituală, culturală şi materială a obiectelor de patrimoniu şi despre munca benefică pe care restauratorul o realizează cu multă pricepere şi dragoste prin rugăciune, hărnicie şi dorinţa de a readuce lumina, strălucirea şi frumuseţea acolo unde acestea au fost aşezate iniţial.
Evenimentul este organizat de Muzeul eparhial în parteneriat cu Asociaţia Conservatorilor şi Restauratorilor din România, Departamentul de Teologie, secția Artă Sacră, din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea Dunărea de Jos din Galați şi Secţia Patrimoniu cultural din cadrul Seminarului Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi.
Întrunirea a adus laolaltă specialişti şi experţi din domeniul conservării şi restaurării, precum şi artişti, cadre didactice, oameni de cultură, elevi, studenţi şi masteranzi gălăţeni.
Cu acest prilej a fost vernisată o expoziţie dedicată împlinirii unui deceniu de activitate a laboratorelor de consevare-restaurare din cadrul Muzeului eparhial. Expoziţia a adus în atenţia participanţilor cele mai importante obiecte restaurate în cei zece ani de existenţă, respectiv icoane, carte veche, piese din metal şi panouri foto-documentare.
La manifestarea cultural-artistică au participat reprezentanţi din ţară de la mai multe instituţii culturale, între care: Universitatea Bucureşti, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, Complexul Muzeal Neamţ, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul ”Vasile Pârvan” din Bârlad, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos – Galaţi şi alte ateliere de restaurare din ţară.
Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice ”Restitutio es” se desfăşoară la Galaţi pe parcursul a două zile, respectiv 6 şi 7 iunie 2024, timp în care participanţii vor prezenta 23 de lucrări ştiinţifice, repartizate pe cele patru domenii de activitate: restaurare icoană, restaurare carte, restaurare pictură pânză şi sculptură, restaurare metale, textile, ceramică, investigaţii şi conservare.
Această întâlnire se înscrie în seria manifestărilor organizate în Eparhia Dunării de Jos în „Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română.
Sesiunea oferă posibilitatea cunoașterii unor modele noi sau consacrate privind formele de degradare și implicarea factorilor externi în apariția lor, precum și a metodelor de prezervare prin operațiuni de conservare-restaurare.
De asemenea, după această manifestare se doreşte a se publica un album al sesiunii, în care să fie cuprinse lucrările ştiinţifice prezentate din domeniul restaurării şi conservării bunurilor culturale de patrimoniu.
Activitatea științifică se adresează atât specialiștilor din acest domeniul, cât şi studenților, elevilor și tuturor celor interesați să afle tainele restaurării şi conservării patrimoniului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.