Prefectul Județului Galați, Sorin Claudiu Gavril, a demisionat din funcție, astăzi. Demisia sa va intra în vigoare după ce Guvernul va emite hotărârea de revocare.
”Astăzi am decis să îmi dau demisia din funcția de prefect al județului Galați, pentru a-mi putea dedica toată energia și experiența candidaturii mele la funcția de primar al municipiului Tecuci. Consider că este normal și corect să nu dețin simultan poziția de organizator al alegerilor și de candidat într-o competiție electorală, așa că am ales să-mi depun mandatul de prefect înainte de termenul impus de lege”, a scris Gavril pe pagina sa de socializare.
Sorin Claudiu Gavril și-a anunțat candidatura la funcția de primar al Municipiului Tecuci de mai multă vreme. El va fi candidatul PSD la alegerile locale de pe 9 iunie 2024. Gavril a mai candidat la Primăria din Tecuci și în 2020. Atunci, el a participat la scrutin din partea UIPT (Uniunea Indepedentă pentru Tecuci), formațiune politică pe care a fondat-o, însă a pierdut alegerile la limită în fața candidatului PNL.