Pas decisiv pentru obtinerea de fonduri de la Comisia Europeană pentru miile de familii din județul Galați, grav afectate de inundații. După ce Dan Nica, liderul delegației PSD în Parlamentul European, a solicitat în plen disponibilizarea unor sume din fondul de solidartate pentru ajutorarea sinistraților, astăzi rezoluția a obținut majoritate de voturi în Parlamentul European.
„Astăzi, rezoluția privind inundațiile din România și din Europa, co-semnată de mine și de europarlamentarii PSD, a trecut în plenul Parlamentului European cu o majoritate covârșitoare! În această rezoluție se solicită, ferm, Comisiei Europene să intervină de urgență prin punerea la dispoziție de resurse financiare pentru ajutorarea persoanelor afectate, a caselor acestora și a infrastructurii distruse de inundații! Un mare succes! Acești oameni merită sprijinul nostru, al tuturor”, a precizat europarlamentarul Dan Nica, liderul delegației PSD în Parlamentul European.
În urma inundațiiilor din noapte de 13 spre 14 septembrie, din județul Galați, 7 persoane și-au pierdut viața și peste 7000 de locuințe au fost distruse.