La data de 27 martie 2024, ora 21:30, la sediul Secției 2 Poliție Galați s-a prezentat un minor de 13 ani, din municipiul Galați, însoțit de tatăl său, care au sesizat faptul că, în aceeași zi, cu aproximativ o oră și jumătate în urmă, minorul ar fi fost abordat de un grup de tineri și ar fi fost deposedat prin violență de 10 lei, în timp ce se afla în zona fostei centrale telefonice, situată în municipiul Galați.
”După efectuarea verificărilor preliminarii, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, iar cercetările au fost preluate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Galați și vor fi continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta reclamată, identificării autorilor și a luării măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Galați.
Poliția le reamintește cetățenilor că, în situația în care sunt victime ale vreunei infracțiuni, este recomandat să se adreseze imediat celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, astfel încât să se poată interveni cu operativitate și promptitudine.