Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean bulgar, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere american, eliberat de autoritățile din statul Florida, fără a deține și un permis de conducere internațional.
În Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 39 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria.
Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Florida, având imprimate datele și fotografia sa.
În urma unor verificări specifice s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, cel prezentat la control, în lipsa celui internațional, nu îi acordă dreptul să conducă pe teritoriul României.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.