30.1 C
Galați
miercuri, august 5, 2026
Acasă SOCIAL Când copilăria urcă pe munte: povestea taberelor Inimă de Copil

Când copilăria urcă pe munte: povestea taberelor Inimă de Copil

0
24

În timp ce, pe timpul verii, activitatea multor companii și instituții încetinește, pentru Fundația Inimă de Copil aceasta este una dintre cele mai intense perioade ale anului.

Vacanța de vară înseamnă pentru fundație pregătiri, planuri, bagaje, liste, multe ore de organizare și o echipă care își dedică timpul pentru ca zeci de copii să trăiască experiențe pe care nu le vor uita niciodată.
Cele mai așteptate activități ale verii sunt, fără îndoială, taberele.
Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația Inimă de Copil a organizat trei serii de tabără în județul Vrancea, reunind 120 participanți – 90 de copii, 18 membri ai echipei și 12 voluntari – într-o experiență construită în jurul copilăriei, prieteniei și descoperirii.

O vacanță pe care unii copii vulnerabili au trăit-o pentru prima dată.
Copiii participanți la tabără sunt mereu beneficiarii organizației din centrele de zi și din programul de burse Un sat, un copil, alți copii susținuți și pe parcursul anului de organizație. Sunt copii din familii cu multe nevoi și probleme, pentru care vacanțele nu înseamnă nimic mai mult decât aceeași lupta zilnică pentru supraviețuire.

Dar în fiecare an au copiii pentru care a fost prima dată când au plecat de acasă fără părinți, prima dată când au ieșit din satul în care trăiesc, prima dată când au văzut muntele…..prima dată când au dormit într-o cabană, au făcut drumeții sau au descoperit cât de frumos este să petreci în natură câteva zile alături de copii de aceeași vârstă.
Pentru copiii refugiați din Ucraina participanți, tabăra a însemnat și câteva zile în care au putut lăsa în urmă traumele provocate de război și de mutarea departe de locurile familiare, și s-au putut bucura, pur și simplu, de copilărie alături de copiii români.

Zile pline de aventură și descoperire

Fiecare zi începea cu înviorarea de dimineață, muzică și multă energie. Apoi începeau aventurile.
Copiii au participat la jocuri de echipă, concursuri, ateliere educative și creative, activități sportive și de dezvoltare personală, în care fiecare a avut ocazia să se implice, să își descopere calitățile și să învețe ceva nou.
Au făcut drumeții pe munte, s-au răcorit în apa râului, au cântat, au dansat și au stat împreună în jurul focului de tabără.
Una dintre cele mai așteptate zile a fost excursia la herghelie, unde copiii au avut ocazia să călărească și să își testeze curajul pe tiroliană, experiențe noi pentru mulți dintre ei.
Între toate aceste activități au fost nenumărate râsete, prietenii care s-au legat firesc și momente în care copiii români și ucraineni au descoperit că joaca este o limbă pe care o înțeleg cu toții.

O echipă care a pus suflet în fiecare zi

În spatele fiecărui joc, atelier sau excursie s-a aflat o echipă dedicată.
Angajații și voluntarii Fundației Inimă de Copil s-au implicat cu energie și creativitate pentru ca fiecare zi să fie diferită și memorabilă.
Au pregătit activități, au organizat concursuri, au încurajat copiii să participe și au fost alături de ei în fiecare moment.

Lucrurile care nu încap niciodată în bagaj

La plecarea din tabără fiecare copil și-a făcut bagajul.
Dar cele mai importante lucruri nu încap niciodată în rucsac: nu poți împacheta râsetele. Nu poți pune într-o valiză primul prieten făcut în tabără. Nu poți lua acasă curajul de a încerca ceva nou. Și totuși, copiii au plecat acasă cu toate acestea.

Au plecat cu mai multă încredere în ei înșiși, cu prietenii care vor continua și după vacanță și cu amintiri care vor începe, peste ani, cu aceeași întrebare:
„Ții minte vara aceea când am fost în tabără?”
Iar unul dintre copii ne-a spus, înainte de plecare:
„Aș fi vrut să nu se termine, să mai stăm. Aici m-am simțit ca într-o familie.”
Pentru oamenii din organizație aceasta este cea mai frumoasă confirmare că toate eforturile au meritat.

Mulțumim celor care au făcut posibilă această vară

Aceste tabere pentru copii vulnerabili nu ar fi existat fără sprijinul partenerilor și donatorilor care au ales să investească în copilărie.
Organizația le mulțumește societăților comerciale Marcant SRL, Mansel Group SRL, Nicdin Prodcarn SRL, partenerilor din Heart of a Child Galați UK, Center for Disaster Philanthropy și GlobalGiving, precum și tuturor donatorilor care au ales să rămână anonimi.
Fiecare contribuție s-a transformat în zile pline de bucurie, în experiențe noi și în amintiri care îi vor însoți 90 de copii mult timp de acum înainte.
Pentru că, uneori, binele înseamnă exact asta: să îi oferi unui copil o vară pe care să nu o uite niciodată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.