La data de 3 septembrie, la intersecția străzilor Basarabiei cu Mihai Bravu, din municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele verificări efectuate, a reieșit că un bărbat în vârstă de 54, aflat la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi, acroșând o autospecială de poliție, condusă de un bărbat de 44 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare în vederea stabilirii consumului de alcool și a prezenței substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit documentația specifică pentru evenimentul rutier, iar conducătorul auto vinovat a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.










