Astronomii gălățeni au descoperit variabilitatea stelei Heze

0
489

O nouă realizare notabilă la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”.
Utilizând date de la telescopul spațial TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), care are ca misiune principală detectarea exoplanetelor prin metoda tranzitului, astronomii gălățeni au descoperit variabilitatea stelei Heze (Zeta Virginis), vizibilă cu ochiul liber, localizată în constelația Fecioara (Virgo), care era considerată constantă în luminozitate. Această stea, cu o magnitudine de 3,37 V, a fost clasificată ca fiind de tip Delta Scuti, prezentând o variabilitate cu o amplitudine de 0,009 magnitudini și o perioadă principală de 0,097112 zile. Aceasta înseamnă că steaua prezintă oscilații periodice în luminozitate, caracteristice pentru această clasă de stele variabile.
Echipa care a realizat toate aceste descoperiri a fost compusă din Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galați și Gabriel Neagu, membru al Astroclubului „Călin Popovici”.
Descoperirile realizate au validat ipoteza inițială a astronomilor din Galați, confirmând că unele stele pe care le observăm direct cu ochiul liber pot ascunde variabilități necunoscute, provocându-ne să reevaluăm cunoștințele anterioare despre stabilitatea luminozității acestor stele. Această descoperire demonstrează capacitatea telescoapelor spațiale moderne, precum TESS, de a detecta variabilități cu amplitudine mică, esențiale pentru avansarea cunoștințelor noastre în domeniul astronomiei. Stelele variabile reprezintă o categorie de obiecte cerești ale căror luminozități se schimbă în timp datorită unei varietăți de procese interne sau externe. Acest lucru poate conduce la o revizuire a catalogelor de stele variabile și la identificarea unor noi ținte pentru studii detaliate.
Variabilități la stele vizibile cu ochiul liber au mai fost descoperite la Observatorul Astronomic Galați utilizând observații fotometrice realizate cu telescopul Ritchey–Chrétien f/8, având diametrul oglinzii principale de 400 mm: stelele HD 46089 cu magnitudinea de 5,21 V din constelația Licornul (Monoceros) și HD 33564 cu magnitudinea de 5,08 V din constelația Girafa (Camelopardalis).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.